Când am început să meditez, credeam că meditația este despre relaxare, liniște, controlul minții și poate puțină spiritualitate. După mulți ani de practică, realizări, căderi, experiențe și integrare, am înțeles că meditația este mult mai profundă și mai transformatoare decât pare la început.
În plus, ea face parte din proiecte spirituale complexe ce caută să aducă ființa umană la eliberarea de suferință prin cunoaștere de sine. Parcurgând mai multe filozofii spirituale și având că baza practica meditației, am testat utilitatea acestor insighturi și la nivel practic.
1. Suferința vine din atașament și aversiune
În tradițiile budiste se spune că suferința psihologică apare din atașament și aversiune. Adică:
- ne agățăm compulsiv de ceea ce vrem,
- și respingem compulsiv ceea ce nu vrem.
Problema este că viața este în continuă schimbare. Iar mintea trăiește într-o tensiune permanentă între: dorință, control, frică, și evitare.
Meditația începe să creeze spațiu între noi și aceste reacții automate. Și, prin recunoașterea Sinelui, începem să găsim în noi pacea și mulțumirea pe care o căutam în exterior.
2. Suntem profund deconectați de natură și de noi înșine
Una dintre cauzele principale ale suferinței moderne este deconectarea:
- de corp,
- de natură,
- de ritmurile naturale,
- de comunitate,
- Sine
- și de experiența directă a vieții.
Trăim foarte mult: în minte, în ecrane, în comparație, în stres și în suprastimulare.
Meditația începe să ne readucă: în corp, în prezent, și în contact cu ceva viu și autentic.Și de aici începi să trăiești starea de bine.
3. Corpul și psihicul acumulează impresii și tensiuni
În yoga și tradițiile contemplative există ideea de samskara - urme psihologice și energetice lăsate de experiențele trăite.
Astăzi am putea spune:
- tipare,
- memorii somatice,
- condiționări,
- sau traumă.
Aceste impresii se acumulează:
- în corp,
- în sistemul nervos,
- în reacții,
- și în felul în care percepem lumea.
Meditația începe treptat să le scoată la suprafață și să le elibereze.
4. Meditația nu este doar relaxare
La început mulți oameni caută:
- calm,
- liniște,
- reducerea stresului.
Dar practica profundă începe să:
- lumineze subconștientul,
- dezvăluie tiparele,
- și transforme felul în care trăim.
Uneori meditația poate scoate la suprafață:
- frică,
- tristețe,
- rușine,
- tensiune,
- și lucruri pe care le evitam de ani întregi.
Însă, daca înveți să stai cu prezenta și cu emoțiile, ele se procesează, în siguranță. E că și când ai învață să faci surfing pe valurile emoționale. Unele experiențe te vor uda însă merita să înveți cum să faci asta pentru că devii mai încrezător în forțele tale decât daca fugi de emoții.
5. Scopul yoga nu era fitnessul
În tradițiile clasice, yoga nu era despre:
- flexibilitate,
- performanță fizică,
- sau imagine corporală.
Scopul profund era pregătirea corpului, energiei și mintii pentru
- absorbția meditativă,
- starea de samadhi,
- și realizarea Sinelui.
Corpul era pregătit pentru stabilitate, energie și deschiderea conștiinței.
6. Mintea nu trebuie distrusă
Foarte multe persoane intră în luptă cu mintea. Dar meditația autentică nu înseamnă:
- să distrugi gândurile,
- să devii gol,
- sau să nu mai simți.
Înseamnă să înveți:
- să observi,
- să creezi spațiu,
- și să nu mai fii complet absorbit de fluxul mental.
Asta e suficient, mintea ascultă daca pui atenție asupra unui lucru.
7. Există o stare naturală dincolo de stres și identitate
În tradițiile asiatice se vorbește despre faptul că noi funcționam din sinele mic și nu ne cunoaștem adevărată natura și identitate. Iar meditația vrea să reveleze aceasta esență ce este necondiționată, completa, liberă.
Nu ca emoție intensă. Ci ca o stare foarte simplă și naturală de a fi.
În multe tradiții aceasta este:
- natura esențială,
- Sinele,
- Buddha Nature,
- sau starea naturală.
8. Trezirea nu înseamnă sfârșitul muncii interioare
Asta a fost una dintre cele mai mari surprize pentru mine.
Poți avea experiențe spirituale reale, stări de unitate, flow și realizări profunde,
și totuși să existe:
- traumă,
- frici,
- tipare,
- și părți neintegrate.
De aceea integrarea este atât de importantă. Și adesea unele surse de cunoașterea oferă soluții destul de vagi pentru această etapă.
9. Prezența schimbă relația cu viața
Poate cel mai mare dar al meditației nu este că viața devine perfectă.
Ci că începi:
- să reacționezi mai puțin automat,
- să ai mai mult spațiu interior,
- să te identifici mai puțin cu negativitatea,
- și să simți mai multă pace chiar și într-o lume imperfectă.
10. Meditația este o întoarcere la ceea ce ești deja
La început credeam că trebuie să devin ceva, să ating ceva, să ajung undeva. Dar după ani de practică, simt că adevărata meditație este mai degrabă o întoarcere, o dezvățare, și o reconectare cu ceea ce era deja aici înainte de: frică, condiționare, și identitatea construită pentru supraviețuire.
Poate că exact asta căutăm de fapt: nu o versiune perfectă a noastră, ci reîntoarcerea la o stare mai vie, mai liberă și mai întreagă de a fi.





