Dacă ai fost vreodată la primul tău Ecstatic Dance, probabil ai observat ceva curios.
Nu muzica este cea mai mare provocare.
Nici lipsa pașilor.
Nici faptul că dansezi desculț.
Cea mai mare provocare este... să fii văzut.
Pentru mulți oameni, primele minute sunt pline de întrebări:
"Oare dansez ciudat?"
"Se uită cineva la mine?"
"Dacă mă fac de râs?"
"Ar trebui să mă mișc altfel?"
Aceste întrebări spun foarte puțin despre dans.
Dar spun foarte multe despre felul în care am învățat să trăim.
Dansul scoate la suprafață ceea ce ascundem în fiecare zi
În viața de zi cu zi avem multe măști.
La serviciu.
În familie.
Pe rețelele sociale.
În relații.
Ne adaptăm.
Ne controlăm.
Ne comparăm.
Ne întrebăm permanent ce cred ceilalți.
De cele mai multe ori nici nu mai observăm acest efort.
A devenit normal.
Dar în momentul în care intri într-un spațiu în care nu există coregrafie și nimeni nu îți spune cum trebuie să te miști, apare o întrebare profundă:
Dacă nu mai trebuie să impresionez pe nimeni... atunci cum se mișcă, de fapt, corpul meu?
Nu învățăm să dansăm
Acesta este unul dintre cele mai mari mituri despre Ecstatic Dance.
Nu venim să învățăm pași.
Venim să învățăm să ascultăm.
Să observăm.
Să respirăm.
Să simțim.
Să permitem corpului să se exprime fără să fie controlat permanent de minte.
La început poate apărea rigiditate.
Rușine.
Control.
Blocaj.
Toate sunt normale.
Ele nu sunt problema.
Ele sunt materialul cu care lucrăm.
Corpul își amintește
Poate că în copilărie ai fost ridiculizat când ai dansat.
Poate ai auzit:
„Stai cuminte.”
„Nu te prosti.”
„Ce o să spună lumea?”
Poate ai învățat că este mai sigur să ocupi cât mai puțin spațiu.
Corpul nu uită aceste experiențe.
De aceea, atunci când muzica începe, nu dansează doar corpul adult.
Dansează și copilul care încă se teme să fie văzut.
Ecstatic Dance nu este terapie
Dar poate deveni un spațiu profund de practică.
Observi unde te oprești.
Unde te încordezi.
Unde cauți aprobarea.
Unde îți ții respirația.
Unde îți controlezi mișcările.
Și, fără să forțezi nimic, începi să experimentezi o altă posibilitate.
Poți fi prezent și în timp ce ești văzut.
De la control la încredere
În multe domenii ale vieții suntem învățați să controlăm.
Să planificăm.
Să anticipăm.
Să analizăm.
Ecstatic Dance propune pentru câteva zeci de minute opusul.
Nu haos.
Ci încredere.
În loc să te întrebi:
"Care este următoarea mișcare corectă?"
începi să întrebi:
"Ce vrea corpul meu să exprime acum?"
Este o diferență uriașă.
Prima întrebare vine din control.
A doua vine din ascultare.
De la exprimare la prezență
Mulți cred că scopul este exprimarea liberă.
Dar există ceva și mai profund.
După ce corpul începe să se relaxeze și să se exprime, apare un moment în care dansul nu mai este despre tine.
Nu mai dansezi ca să arăți ceva.
Nu mai dansezi ca să eliberezi ceva.
Pur și simplu dansezi.
Există doar muzica.
Respirația.
Corpul.
Spațiul.
Prezența.
Unii descriu acest moment ca o stare de flow.
Alții ca o meditație în mișcare.
În tradițiile contemplative s-ar putea spune că, pentru câteva clipe, ego-ul încetează să mai conducă fiecare gest.
De ce combinăm dansul cu meditația?
Pentru că ele se completează.
În meditație descoperi liniștea.
În dans vezi dacă poți păstra această prezență în mișcare.
În meditație observi gândurile.
În dans observi reacțiile corpului.
În meditație înveți să revii la Sine.
În dans înveți să lași acel Sine să se exprime.
De aceea, pentru noi, Ecstatic Dance nu este doar un eveniment.
Este o practică.
O practică a libertății.
Adevărata întrebare
Poate că întrebarea nu este:
„Știu să dansez?”
Ci:
„Ce mă împiedică să mă mișc liber?”
Poate este rușinea.
Poate frica de a fi judecat.
Poate nevoia de control.
Poate perfecționismul.
Sau poate este doar obișnuința de a trăi mai mult în minte decât în corp.
Indiferent ce descoperi, nu este un eșec.
Este începutul autocunoașterii.
Dincolo de dans
Scopul Ecstatic Dance nu este să dansezi mai bine.
Este să pleci acasă puțin mai liber decât ai venit.
Să îți fie puțin mai ușor să spui ce simți.
Să îți fie puțin mai ușor să ocupi spațiu.
Să îți fie puțin mai ușor să privești oamenii în ochi.
Să îți fie puțin mai ușor să îți asculți corpul.
Și poate, încet, să descoperi că autenticitatea nu este ceva ce trebuie construit.
Este ceea ce începe să apară atunci când corpul nu mai trăiește în apărare.
În WakeUpFlow, acesta este sensul dansului meditativ.
Nu dansăm pentru a deveni altcineva. Dansăm pentru a avea curajul să fim, din nou, noi înșine.
