Dacă mă întrebi astăzi care este cea mai mare realizare a vieții mele, răspunsul nu este legat de bani.
Nu este legat de succes.
Nu este legat de numărul de oameni cu care am lucrat.
Nu este legat nici măcar de experiențele spirituale pe care le-am avut.
Cea mai mare realizare este că am ajuns de la un om aflat în conflict aproape permanent cu el însuși la un om care poate locui în propria viață.
Am trecut prin depresie. Am trecut prin anxietate. Am trecut prin atacuri de panică. Am trecut prin perioade în care eram deconectat de mine, de corpul meu și de viață.
Și dacă cineva mi-ar fi spus atunci că într-o zi voi simți pace, claritate și apartenență în propria mea ființă, probabil că nu l-aș fi crezut. Și nici nu-mi păsa de asa ceva.
Ani de zile am încercat să devin altcineva
Ca mulți oameni, am crezut că problema este că nu sunt suficient. Nu suficient de bun.
Nu suficient de inteligent. Nu suficient de realizat. Nu suficient de frumos. Așa că am încercat să compensez.
Prin succes. Prin validare. Apoi prin cunoaștere. Prin experiențe. Prin dezvoltare personală. Prin spiritualitate. Și toate acestea au avut valoarea lor.
Dar undeva în profunzime continua să existe aceeași întrebare: Când voi fi suficient?
Cea mai mare schimbare nu a fost să devin mai mult
A fost să încetez să mă lupt atât de mult cu ceea ce sunt. Să mă conectez la resurse dar să nu stau dincolo de om.
Să învăț să mă văd. Să mă ascult. Să mă înțeleg. Să mă accept. Să lucrez efectiv cu cu părțile mele. Să îmi văd fricile. Să îmi văd rușinea. Să îmi văd mecanismele de apărare. Și, încet, să nu mai fiu definit de ele.
Conștiința trezită mi-a arătat ceva
Meditația și practica spirituală mi-au arătat că există în noi un spațiu care este deja întreg.
Un spațiu care nu este anxios. Nu este deprimat. Nu este defect. Nu este insuficient. O prezență liniștită. Un sentiment de a fi. O pace care nu depinde complet de circumstanțe. Această descoperire mi-a schimbat viața. Mi-a luat mulți ani să realizez că asta e destinația, să mă stabilizez și să trăiesc de aici cu mai multă prezență și centrare; însă a meritat.
De fapt, nici nu am avut de ales...
Dar nu am vrut să rămân doar acolo
Mulți ani am fost fascinat de transcendență.De stările înalte. De experiențele spirituale. Și încă le iubesc.
Dar la un moment dat am realizat ceva. Nu vreau doar să cunosc adevărul. Vreau să îl trăiesc.
Nu vreau doar să vorbesc despre compasiune. Vreau să fiu compasiv când viața mă provoacă.
Nu vreau doar să vorbesc despre prezență. Vreau să fiu prezent în relații. În familie. În trafic. În haosul vieții din România. În zilele bune și în zilele dificile.
Nu vreau doar să transcend
Vreau să particip. Pentru mine aceasta este una dintre cele mai importante realizări ale maturizării spirituale. Ani la rând am căutat ieșirea. Astăzi mă interesează mai mult intrarea.
Intrarea în viață. Intrarea în corp. Intrarea în relații. Intrarea în responsabilitate. Intrarea în umanitate. Nu vreau doar să mă retrag în pace. Vreau să aduc pacea în mijlocul vieții.
Vreau să descopăr și să manifest energia Sinelui fără să o mai deturnez din cauza unor frici înrădăcinate în copilărie
Integrarea înseamnă să poți trăi
Pentru mine integrarea nu înseamnă perfecțiune. Nu înseamnă că nu mai am emoții. Nu înseamnă că nu mai am zile dificile. Nu înseamnă că procesul s-a terminat.
Continui să mă vindec. Continui să descopăr lucruri despre mine. Continui să întâlnesc umbre. Continui să cresc.
Dar nu mai sunt definit de proces.Nu mai sunt definit de rană. Nu mai sunt definit de trecut.
Există ceva mai mare decât toate acestea. Există viața însăși. Iar eu simt că sunt această prezență completă și liberă cât și omul fragil și imperfect, aflat în continuă evoluție. Și, paradoxal, nu există nici un conflict sau separație între martor și actant deși sunt atât de diferiți.
Astăzi succesul arată diferit
Succesul înseamnă:
- să mă pot bucura de copiii mei,
- să pot fi prezent cu soția mea,
- să pot simți recunoștință,
- să mă pot întoarce la mine când mă pierd,
- să pot traversa emoțiile fără să mă identific complet cu ele,
- să mă pot exprima autentic (descoperindu-mă),
- să mă pot odihni,
- să mă pot bucura de lucrurile simple,
- să nu mai încerc să fiu bun, perfect, expert - să fiu e enough,
- să simt pacea aici și acum,
- să-mi pot calma mintea,
- să devin un om mai bun decât ieri fără să mă biciuiesc, tolerând erorile, văzându-le ca lecții.
Poate că pentru unii nu pare mult. Pentru mine este enorm.
WakeUpFlow:
Dacă există ceva ce vreau să transmit prin WakeUpFlow este că trezirea și vindecarea nu sunt despre a deveni special.
Nu sunt despre a deveni superior. Nu sunt despre a acumula experiențe spirituale. Sunt despre a deveni suficient de întreg încât să poți trăi cu prezență.
Suficient de prezent încât să poți iubi. Suficient de liber încât să poți fi tu însuți.
Pentru mine, acesta este adevăratul succes. Nu să evadezi din viață. Ci să fii atât de împăcat cu tine încât să poți participa complet la ea.
Și poate că aceasta este, în cele din urmă, esența întregii călătorii: Nu doar să realizezi Sinele. Ci să lași Sinele să trăiască prin tine.
Trezirea conștiinței nu este doar despre a merge în câmpul ce este dincolo de timp și spatiu și a realiza că ești conștiință pură. Ci este înflorirea umanității, prin activarea unor noi resurse (necunoscute anterior): acceptare, auto-compasiune, împuternicire și înțelepciune interioară.
Un bărbat integrat
Dacă mă uit în urmă la viața mea, cred că una dintre cele mai mari transformări nu a fost spirituală.Nu a fost financiară. Nu a fost profesională.
A fost transformarea imaginii de sine. Ani întregi am trăit cu o imagine profund negativă despre mine. Nu aș fi formulat-o neapărat așa atunci.
Dar era acolo. Ascunsă sub perfecționism. Sub comparație. Sub nevoia de validare. Sub dorința de a demonstra. Sub rușine. Sub încercarea permanentă de a deveni altcineva.
Mai bun. Mai deștept. Mai spiritual. Mai realizat. Mai demn de iubire.
Am făcut milioane de greșeli
Nu câteva.Mii. Poate milioane.
Am rănit oameni. M-am rănit pe mine. Am fugit. M-am ascuns. Am fost arogant. Am fost evitant.
Am fost dependent. Am fost confuz. Am fost orb. Am fost inconștient. Am făcut alegeri proaste. Am repetat aceleași greșeli de zeci de ori.
Și probabil că încă mai fac unele dintre ele. Dar astăzi mă raportez diferit la toate acestea.
Nu mai sunt în război cu trecutul meu
Multă vreme am vrut să repar trecutul. Să-l șterg. Să-l rescriu. Să demonstrez că nu sunt omul care a făcut acele lucruri. Dar nu funcționează așa.
Trecutul există. Greșelile există. Rănile există. Adaptările există. Nu le pot șterge. Dar nici nu mai trebuie.
Iertarea mi-a schimbat viața
Ani întregi am lucrat cu iertarea. Și încă lucrez. Iertarea părinților. Iertarea oamenilor care m-au rănit. Iertarea situațiilor pe care nu le-am înțeles. Dar mai ales iertarea de sine.
Poate cea mai grea dintre toate. Pentru că este ușor să vezi greșelile. Este mai greu să vezi omul care încerca să supraviețuiască în spatele lor.
Compasiunea de sine a schimbat totul
La început credeam că dacă mă critic suficient mă voi schimba. Că dacă sunt suficient de dur cu mine voi deveni mai bun.
Mai disciplinat. Mai evoluat. Mai responsabil. Adevărul a fost exact invers. Schimbarea profundă a început atunci când am început să mă privesc cu compasiune.
Nu cu indulgență. Nu cu victimizare. Cu înțelegere.Să văd că multe dintre comportamentele mele nu erau defecte de caracter. Erau adaptări. Strategii de supraviețuire. Încercări imperfecte de a gestiona durerea.
Am stat cu tiparele
Nu doar cu poveștile despre ele. Cu tiparele. Cu emoțiile. Cu senzațiile din corp. Cu frica. Cu rușinea. Cu abandonul. Cu nevoia de validare.
Cu toate acele locuri din mine pe care ani întregi am încercat să le evit. Și încet am început să înțeleg ceva. Sub fiecare apărare exista o nevoie. Sub fiecare reacție exista o durere. Sub fiecare comportament exista o poveste.
Rugăciunea și predarea
Există și o dimensiune pe care nu pot să o ignor.
Au fost ani întregi de rugăciune sau ceremonie. Ani întregi de predare. Ani întregi în care am ajuns la capătul propriilor puteri și am realizat că nu pot controla totul. Nu pot controla viața. Nu pot controla oamenii. Nu pot controla timpul. Nu pot controla procesul.
Și atunci am început să mă predau. Puțin câte puțin. Iar în predare am găsit o forță pe care controlul nu mi-a oferit-o niciodată.
Realizarea nonduala
Un alt aspect esențial a fost meditația asupra Sinelui și câmpului de conștiință. Aici dezidentificarea este clara, sentimentul că ești Ființă și nu persoana este evident la fel că și faptul că ești independent de orice experiență sau lucru. În același timp, Sinele interior devine sursă de compasiune și vindecare atunci când privim persoane sau capitole, momente și parti din noi, oferindu-ne cea mai profundă. și naturală transformare posibilă.
Demnitatea intrinsecă
Poate acesta este cel mai mare dar.
La un moment dat începi să simți o demnitate care nu mai depinde de nimic exterior. Nu depinde de:
- bani,
- succes,
- statut,
- frumusețe,
- performanță,
- validare,
- spiritualitate.
Începi să simți că valoarea ta este anterioară tuturor acestor lucruri. Nu pentru că ai demonstrat ceva. Nu pentru că ai câștigat ceva. Ci pentru că exiști. Pur și simplu. Fiind tu.
Un bărbat integrat
Pentru mine, un bărbat integrat nu este un bărbat perfect. Nu este un bărbat care nu greșește. Nu este un bărbat care nu simte frică. Nu este un bărbat care nu cade. Este un bărbat care își cunoaște umbrele. Care își asumă trecutul. Care își vede rănile fără să se identifice cu ele.
Care poate să își ceară iertare. Care poate să se ierte. Care poate să rămână prezent atunci când apar emoțiile. Care continuă să crească fără să se urască pentru ceea ce nu este încă.
Care știe că este mai mult decât povestea lui. Mai mult decât greșelile lui. Mai mult decât succesul lui. Mai mult decât eșecurile lui.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am descoperit pe acest drum:
Nu trebuie să devin altcineva pentru a fi întreg. Trebuie doar să încetez să mă mai lupt cu ceea ce am fost și să permit vieții să integreze, cu răbdare și compasiune, tot ceea ce sunt.
Integrarea înseamnă că omul ce sunt poate contine totul mai bine, in fiecare zi. Mai conectat la divinitate și la misiune, mai dornic să se exploreze și să evolueze cât și mai mulțumit și mai recunoscător pentru ceea ce este deja aici și nu putea vedea. Mai bărbat, mai tata, mai om, mai spirit.
Trecutul continuă să se elibereze prin corp însă simți că ești mai mult decât el. Face parte din tine.Dar nu te definește. Prezenta și întregirea sunt mai aproape de tine decât conflictul și inconștiența.
