Când eram copil, eram atras de figurile religioase din creștinism. Bunicul meu era un practicant devotat, iar asta mă inspira.
Cu timpul însă, au apărut întrebări despre suferință la care nu găseam răspunsuri clare. Religia, așa cum o înțelegeam atunci, nu putea să ofere explicații care să fie pentru mine raționale sau satisfăcătoare. Așa că, treptat, am pus această căutare în plan secund.
În adolescență, am descoperit cărțile lui Osho. M-au atras prin ideea unei iubiri care te duce dincolo de ego și prin deschiderea către transcendență.
Deși în familia mea se practica meditația, eu am practicat foarte puțin. Eram mai atras de intensitate, de experiențe puternice, de libertate, de dans.
Era o căutare - dar fără religiozitate. Mai mult trăită decât înțeleasă.O căutare a fericirii în lumea simțurilor și a experiențelor intense.
Muzica
Muzica a fost prima mea formă de transcendență.
În cluburi, în spatele pupitrului de DJ, trăiam uneori stări pe care nu le puteam explica. Era flow. Era energie colectivă. Era un tip de unitate între mine și oameni. O libertate pe care nu o trăiam în viața de zi cu zi.
Puneam muzică alături de artiști consacrați. Eram apreciat. Validat. Și totuși… când luminile se stingeau, rămânea un gol. Un gol pe care nu știam să-l numesc.
Și apoi veneau impulsurile de a-l umple. Unele mai distructive decât altele.
Așa am ajuns, treptat, într-un faliment emoțional, spiritual și moral. Eram deconectat de mine de prea mult timp. Și asta începea să se simtă tot mai clar.
Căderea
La un moment dat, ceva s-a rupt. Nu a fost un eveniment exterior dramatic. A fost o acumulare: presiune, oboseală emoțională, instabilitate.
Am intrat într-o formă de depresie pe care nu o recunoșteam. Funcționam, dar eram gol. Mă mișcam, dar nu eram cu adevărat prezent. Mă bucuram dar nu întru totul.
Și, în același timp, eram conștient - prea conștient - că ceva nu e în regulă și că, dacă nu mă opresc, nu va merge bine.
Avem 26 de ani și toate formele mele de evitare nu mai funcționau. Rușinea, vina și anxietatea reveneau constant.
Simțeam că trăiesc într-o construcție care se destrăma, o identitate care cândva părea puternică la exterior și care era, de fapt, fragilă în interior.
Atunci a început căutarea. Nu din curiozitate spirituală. Ci din nevoie acută.
Prima meditație
În timpul unei practici - fără să știu exact ce fac - ceva s-a oprit. Am simțit că sunt susținut din interior. Că haosul se poate așeza.
Eram mai mult decât stările mele cotidiene. A apărut liniștea. Și o senzație de „acasă” pe care nu o mai simțisem niciodată atât de clar.
Nu a fost extaz. Nu a fost lumină mistică. A fost o simplitate profundă. Blândețe. Siguranță. Speranță.
Acea experiență mi-a schimbat direcția vieții.
Trezirea spirituală
Prima trezire a venit într-un retreat cu Sri Vasudeva. Am experimentat o expansiune a conștiinței pe care nu o mai trăisem niciodată. Nu semăna cu o meditație obișnuită. Era mult mai vie, mai amplă, mai clară. Se mișcau energii, apăreau insight-uri, curgeau lacrimi - de bucurie și de tristețe. Toate într-un spațiu mai mare decât mine. Eram eu. Și, în același timp, mai mult decât atât.
Starea s-a stabilizat într-o pace și claritate care au durat aproximativ două săptămâni.
Trăiam totul diferit - cu mai puține reacții, mai puține dorințe, mai multă simplitate, liber, fără grijă pentru propriul meu sine.
Iluzia: „gata, am ajuns”
Pentru o perioadă, am crezut că am găsit răspunsul final. Dar viața a continuat. Am simțit cum revin în starea de contracție a sinelui meu obișnuit.
În relații apăreau aceleași reacții. În conflicte, aceeași închidere. În expunere, aceeași teamă subtilă. Și totuși, acea trezire stârnise în mine o dorință de a trăi asta, zi de zi. O dorință ce nu a murit niciodată, nici în fața celor mai mari provocări.
Pe de altă parte, am realizat că trezirea nu dizolvase toate rănile. Și atunci am înțeles ceva esențial:
Conștiința poate fi liberă, dar sistemul nervos poate fi încă rănit. Iari acesta nu se schimbă decât în timp, prin integrare reală.
Conflictul interior
O parte din mine voia să rămână în liniște. În retragere. În „spiritual”. O altă parte voia viață: relații, exprimare, creativitate. Mult timp am încercat să aleg: ori transcend, ori trăiesc în societate.
Dar adevărul era altul: trebuia să le unesc.
Embodiment nu înseamnă să renunți la conștiință. Înseamnă să o lași să coboare în corp. În respirație. În limite. În relații reale. În vulnerabilitate. In tot ceea ce esti, conștient sau inconștient, inclusiv în părțile tale psihologice și în identitate.
Abia atunci, pacea din meditație începe să devină stabilă în sistemul nervos. Iar iubirea și pacea trăită în retreat-uri începe să se transforme în reziliență și responsabilitate reală, în vată de zi cu zi.
De ce am creat WakeUpFlow
WakeUpFlow nu este o metodă inventată într-un birou.
Este o sinteză a trăirii mele - peste 15 ani de căutare, cădere, integrare și reconstrucție. Și a lucrului cu oameni care au trecut prin procese similare.
Include:
- experiențe directe de trezire
- hărți ale conștiinței și insight-uri din tradiții spirituale perene
- practici de meditație
- examinare interioară
- lucru cu rănile emoționale
- integrarea părților interioare
- maturizare în viața reală
Am observat că mulți oameni au insight-uri profunde, dar nu știu cum să le trăiască.
Au experiențe spirituale, dar nu știu cum să le integreze în relații, muncă sau familie.
Unii evită implicarea în viață și relații pentru a rămâne „spirituali”.
Alții renunță la propriul drum de teamă să nu fie considerați egoiști sau defecți.
Unii se tem că vor pierde acceptarea celor din jur și se retrag.
Alții evită contactul cu emoțiile pentru a rămâne „stabili” - dar ajung să se deconecteze și de corp.
Toate aceste direcții duc, în final, la blocaj. Pentru că evoluția reală nu evită aceste zone. Ne duce exact în ele - pentru a le înțelege și integra.
Astăzi
Nu mă văd ca un „maestru”. Mă văd ca facilitator al unui spațiu sigur.
Știu cum arată căutarea.
Știu cum arată căderea.
Știu cum arată falsa stabilitate.
Și știu cum arată integrarea - lentă, reală.
Sunt soț.
Sunt tată.
Sunt un om care învață continuu.
WakeUpFlow nu este despre experiențe spectaculoase. Este despre a trăi simplu, autentic și conectat la Sine - chiar și în imperfecțiune. În prezență, chiar și o clipă banală poate deveni suficientă. Iar durerea începe să se transforme - din ceva de evitat, în ceva care poate fi integrat.
Note de influență
- Shaktipat – experiență inițială de deschidere
- Peter Levine – abordare somatică a traumei
- Richard C. Schwartz – lucrul cu părțile interioare
- Loch Kelly – stabilizarea conștiinței
- Adyashanti – maturizarea trezirii
