Nondualitatea poate suna abstract, filozofic sau chiar puțin straniu. În realitate, nu este în primul rând o filozofie. Este numele dat unei posibilități de experiență și realizare directă în care separarea obișnuită dintre „mine” și viață începe să se relaxeze.
În experiența noastră obișnuită există: eu aici, lumea acolo, gândurile mele, corpul meu, ceilalți.
Lucrurile care îmi plac, lucrurile de care mă tem. Totul pare organizat în jurul unui centru: eu.
Practica contemplativă începe să investigheze acest centru.
Prima etapă: observatorul
Una dintre primele descoperiri importante ale meditației este foarte simplă: pot observa ceea ce se întâmplă în mine. Există un gând. Și gândul poate fi observat.
Există anxietate. Și anxietatea poate fi observată. Există o senzație în corp.Și senzația poate fi observată. Apare astfel o primă dezidentificare:
dacă pot observa un gând, poate că nu sunt doar acel gând.
Dacă pot observa frica, poate că frica nu este întreaga mea identitate. Acesta este observatorul.
Este un pas extraordinar de important, dar nu este neapărat capătul drumului. Observatorul este baza de unde plecam, revenim, introspectăm. Este centrarea noastră.
De la observator la Sine
Cu timpul, observarea poate deveni mai naturală. Nu mai trebuie să faci permanent efortul: „Acum trebuie să fiu conștient.”
Există pur și simplu conștiență. Gândurile apar. Senzațiile apar. Sunetele apar. Emoțiile apar.
Apare apoi indicația de a examina: pot observa acest observator? În ce context experiențial apar gândurile? Și apare astfel o experiență de mișcare în propria ființă: de la sinele observator la o prezență mai profundă ce nu mai trebuie menținută prin practică.
În WakeUpFlow, folosesc cuvântul Sine pentru această dimensiune fundamentală a ființei și conștienței.
Nu este personalitatea ideală. Nu este „cea mai bună versiune a mea”. Și nu este un nou ego spiritual. Este mai apropiat de simplul: Eu Sunt.
În anumite tradiții contemplative, aceasta este descrisă ca prezență fără efort, conștiență trezită sau conștiență care se recunoaște pe sine.
Și investigația poate merge mai departe
La început există: „Eu sunt observatorul care privește experiența.”
Dar putem întreba: Unde este observatorul? Are o formă? Are o graniță? Este conștiența realmente separată de ceea ce apare în ea?
Uneori chiar această ultimă separare începe să se relaxeze. Nu mai există atât de clar: „eu aici, observând viața acolo”. Există pur și simplu experiența. Sunet. Respirație. Corp. Spațiu. Mișcare. Conștiență.
În unele experiențe contemplative, aceasta poate fi trăită ca un singur câmp unificat de conștiință, în care granița rigidă dintre interior și exterior își pierde caracterul absolut.
Aceasta este una dintre experiențele pe care limbajul nondual încearcă să le indice. Nu este ceva ce trebuie să îți imaginezi. Și nici ceva ce trebuie să crezi. Nu are oricum nici un efect. Pentru că realizarea nonduală nu este o emoție sau experiență obișnuită ce se întâmplă undeva în noi. Este o înflorire a subiectivității noastre esențiale ce se deschide și autocunoaște ca fiind totul, pretutindeni, în timp ce conținutul experiențelor este secundar și observat cu detașare.
Nondualitatea are sens ca realizare directă, nu ca idee pe care trebuie să o adopți.
Un spectru al experienței
De aceea nu aș transforma nondualitatea într-un singur moment spectaculos.
Există un întreg spectru: observarea gândurilor, dezidentificarea de conținutul minții, prezența fără efort, sentimentul simplu de „Eu sunt” sau Sinele, relaxarea separării dintre observator și observat, experiențe de conștiință unificată. Uneori apare o tăcere foarte profundă. Mintea este fără valuri. Gândirea se liniștește. Reactivitatea scade.
Poate apărea experiența unei conștiențe atemporale, nemișcate, care nu pare atinsă de ceea ce vine și pleacă.
În limbajul anumitor tradiții, aceasta este recunoscută drept natura fundamentală a ceea ce suntem. Dar este important să nu transformăm descrierea într-o obligație: „Trebuie să simt permanent asta.” Pentru că imediat am creat un nou căutător iar experiența scade ca intensitate.
Sfârșitul căutării
Una dintre cele mai profunde schimbări pe care le poate aduce realizarea Sinelui este un sentiment foarte simplu: acasă.
Nu mai trebuie să găsesc încă o experiență. Încă un curs. Încă o inițiere. Încă o stare extraordinară.Încă o explicație despre univers.
Pentru o vreme am căutat ceva care să mă completeze. Iar acum recunosc ceva ce nu a lipsit niciodată. De aceea unele tradiții vorbesc despre sfârșitul căutării.
Nu înseamnă că nu mai citești. Nu mai înveți. Nu mai practici. Sau că personalitatea nu mai are nimic de maturizat. Înseamnă că începe să se relaxeze căutarea compulsivă a libertății în experiențe.
Nu mai cauți acasă pentru că ai recunoscut unde este acasă.
Și abia de aici începe o altă parte a drumului. Embodiment-ul.
